Coelho nu se hotărăşte odată să moară..

..din literatură.
Am să încep cu concluzia, ca să nu ţin pe nimeni în suspans; nu-mi place filozofia de consum, nu-mi place literatura comercială, nu-mi place Coelho.
Am citit cinci cărţi semnate de distinsul autor, de altfel, suficiente pentru a descoperi secretul succesului său răsunător: din puţul gândirii universale se sondează un truism (despre care, Heidegger, săracul, n-a apucat să scrie vreun tratat), un citat dintr-un sapient oriental, se înveleşte totul într-o folie subţire de pseudoezoterism şi spiritualitate comestibilă, se căleşte uşor într-un clişeu autohton, se dă totul la tipar, iar în două, trei săptămâni are oricine şansa să găsească pe piaţă un viitor bestseller internaţional.
Mirabila sămânţă, se pare, nu e altceva pentru alchimistul brazilian decât o eructaţie orientală, individualizată în şablonul pentru tot ce a fost şi va' să vie de sub tipar, semnat Paulo Coelho şi, evident, personalizată cu fiecare apariţie.
De ce se vinde? Pe de-o parte, pentru că e accesibil oricui, nu ai nevoie de o iniţiere serioasă în filozofie sau în literatură ca să înţelegi despre ce e vorba. Şi coaja asta de ezoterism în care e ambalat totul, pare să-i dea cititorului novice senzaţia că a pătruns cine ştie ce mistere, a ajuns la un nivel de "ştiutură" la care, să fim serioşi, nu oricine ajunge. Pe de altă parte, conţinutul "romanelor" coelhiene nu deranjează pe nimeni; eşti creştin? nicio problemă, ai porţia ta de creştinism (vezi La râul Piedra am şezut şi-am plâns); eşti nihilist? vai, cum se poate, lasă-te cuprins de energia universală a iubirii care pluteşte pretutindeni, cufundă-te în ea şi-ai să renaşti, uită-te pe tine însuţi şi-ai să te regăseşti, şterge praful, schimbă discul, ia o gură de aer şi alte clişee numai bune de spălat pe cap. Altfel spus, Coelho livrează de toate pentru toţi, panteism, creştinism, orientalism, nihilism, idealism, şi alte -isme, în funcţie de nevoia ta de cititor snob.
De altfel, se înţelege prefect de ce George Becali a.k.a. Războinicul Luminii are o afinitate mioritică pentru sus-numitul autor, al cărui "Manual al războinicului luminii", citit "cu două markere, unul galben şi unul verde"(sic!) a reuşit să trezească în "Sfântul Gheorghe" conştiinţa mesianică de salvator naţional.
Acum, pentru neofitul în literatură rămân două variante: ori ocoleşte raftul cu scriitură a la Mihaela Rădulescu şi dă de Paulo Coelho sau Dan Puric, riscând să 'i se urce la cap' filozofia de războinic al luminii, ca apoi să nu-i mai ajungi, dom'le, la degetul mic, de Tudor Chirilă ce e el!, ooori pune mâna pe literatură serioasă, o 'ia' cronologic şi o digeră lent, la foc mic, să nu se ardă, ca apoi să deschidă gura sau, mă rog, un browser şi să "salveze" pe acolo, ex opere operato, ce se mai poate.
Undeva în timp şi spaţiu, în timp ce eu postez pe blog, iar blogul n-are nimic împotrivă, Paulo Coelho se hotărăşte, totuşi, să mai scrie o carte. Aferim, maestre!