Personal, nu agreez deloc diversele forme de demagogie rusticizantă, sămănătoristă, pășunistă și celelalte, intens practicate de aleșii neamului pentru a sensibiliza plebea. Pe de altă parte, știu că necesitatea istorică transformă din ce în ce mai repede structura milenară a lumii țărănești și că întoarcerea e imposibilă. Țăranii de azi au telefon, computer, televizor, au acces la tot ce se întâmplă în lume, care nu mai e pentru ei acel cosmos închis a cărui axă trece prin vatra satului lor.
Găsesc că toată nostalgia asta teatrală după un trecut colectiv sfârșit e un artificiu dialectic patriotard, penibil. Dacă dorul după zilele inocenței copilărești e așa real și arzător, de ce să nu rămână personal?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu