Trei de. Deh!

Nu mi-au plăcut niciodată în mod deosebit filmele 3D. Adesea aveam senzația că mirajul vizual îmi distrăgea atenția de la firul acțiunii. Perspectiva 3D de-a gata parcă mă punea, ca spectator, din start, într-o anume relație cu imaginea. Or, de cele mai multe ori când am urmărit fascinată un film, firul povestirii era așa de bun, iar efectele vizuale 2D -- mai curând artistice, decât tehnice -- mă captivau până uitam că ”mă uit” la film. Când povestea e bună, ai mai multă dimensionalitate decât ai putea duce. Pentru că o filtrezi prin propria imaginație. Și cu imaginația începe tot.