Un om are o idee bună. Știe care e publicul țintă, are un plan de acțiune și un scop clar. Pentru a concretiza, însă, un proiect aparent promițător, trebuie să treacă prin incredibil de multe etape intermediare inutile și pseudo-alianțe de pe urma cărora nu beneficiază de nimic.
Un astfel de eșec se arată proiectul educațional J.O.B.S. (Jurnalismul, Ocupație în Beneficiul Societății), inițiat de Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității „Hyperion” din București. 3 alte universități din țară (Sibiu, Timișoara și Cluj) au fost cooptate ca parteneri de proiect, iar miza e, de altfel, mai mică decât ar crede cineva.
De fapt, Hyperion are 600 de studenți pe an la jurnalistică, iar aceștia au nevoie de absorbție pe piața muncii. În puținele institute de presă, potențiali agajatori, 600 de persoane candidate din partea unei singure universități reprezintă un număr de proporții epice, cu certitudine imposibil de luat în calcul. Ceea ce e deopotrivă aberant și nerealist.
Prezentarea proiectului J.O.B.S. a fost una dintre cele mai serbede și jenante emulații interuniversitare la care am luat parte până acum. Dacă la o lansare de carte organizatorii obișnuiesc să recenzeze, pe rând, cartea în 3/4 din timpul alocat, iar autorul abia apucă 5-10 minute să le mulțumească și să ofere câteva explicații în treacăt, conferința de la Hyperion nu a fost cu nimic mai prejos.
Rectorii universităților luau cuvântul alternativ, expunându-și marile realizări de până acum, profesorii interveneau la rândul lor cu completări nenecesare, iar studenții interesați de proiect nu au reușit de fapt să afle nimic despre motivul pentru care au fost aduși acolo, li s-a finanțat deplasarea și au primit mape cu foi goale. Orice încercare de a schimba subiectul, de a interveni sau de a pune vreo întrebare incomodă, deci la subiect, era abil redirecționată de profesorul-M.C. care, din izvorul nesecat al osanalelor ceremonioase, curgea ca un șuvoi.
Numărul absolvenților de facultăți de comunicare și jurnalism crește îngrijorător de la un an la altul. De ce îngrijorător? O dată, pentru că 400 e o cifră alarmantă prin implicațiile cantitative inflaționiste față de numărul constant mic de jurnaliști profesioniști. Pe de altă parte, statutul de persoană inactivă pe piața muncii nu alterează nicidecum competențele profesionale ale atâtor prospături, gata ieșite de pe benzile rulante ale marilor corporații universitare care, contra-cost, nu se sfiesc să împartă diplome și certificate de calificare atâtor și atâtor diletanți.
Dacă 40 de studenți participanți la un astfel de proiect au fost din prima lăsați în ceață, nu mai pot să sper nimic pentru celelalte sute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu